E sezonul reducerilor. Sunt reduceri… acolo…. acolo… si acolo. Nu am nevoie de lucrul ala, dar trebuie sa il iau pentru ca e la reducere. Trebuie sa il cumpar. Si vreau si aia… si cealalta… si cea de acolo. Si hai sa mergem si la celalalt magazin, si dup-aia in locul ala… si…
Cam asa suna o tura de shopping. Noi, femeile, avem darul asta de a cumpara de toate, fara a avea nevoie, insa, de… toate si totusi fara a ne putea abtine sa le cumparam. Draga doamna, te-ai gandit ca nu e chiar asa ok sa arunci cu banii pe fereastra si apoi sa iti para rau ca nu i-ai pastrat pentru a-ti cumpara altceva si mai chic? Te gandesti poate ca explicatia este ca ‘sunt femeie si asta fac femeile’ ele nu economisesc bani?
Trebuie sa iti spun ca o explicatie exista, intr-adevar, dar nu cea de sus si sincer, care este cam dificil de acceptat. Atunci cand avem probleme, cand nu avem siguranta de sine, cand avem frustrari, lucruri nerezolvate in mintea noastra, mergem la cumparaturi pentru a ne descarca, pentru a incerca in acest fel sa avem control asupra unor lucruri, chiar daca nu sunt importante.
Cand ai economisit bani ultima data?
Numai faptul ca noi le cumparam, ca avem aceasta putere, ne da un oarecare impuls, o falsa siguranta. Insa nu ne gandim la toate astea si pur si simplu ne apucam sa cheltuim si sa luam lucruri atat de multe cat putem duce.
Si ne trezim apoi ca nu mai avem bani, ca am intrat in economii sau ca le-am cheltuit si ajungem sa ne gandim ca am luat lucruri de care chiar nu avem nevoie sau pe care nu le vom purta niciodata.
Nu poti sa faci decat un singur lucru. Cand simti nevoia compulsiva de a cumpara ceva, gandeste-te inainte ce anume iti doresti de fapt sa rezolvi. Ce anume te deranjeaza? Ce anume te supara? Cam acelasi lucru se intampla si atunci cand simti sa mananci foarte des. Pentru ca simtim in interior, in sufletul nostru un gol de neinteles, simtim nevoia, imediat, sa umplem acel gol si cel mai la indemana este… shopping-ul.
Poate ca te simti neglijata, nedorita… Poate simti ca nu esti iubita si ca nu beneficiezi de atentia iubitului tau sau poate ca ai probleme la servici pe care nu stii cum sa le rezolvi sau poate ai probleme cu parintii la care nu gasesti nicio solutie. Oricare ar fi motivul ‘golului’ pe care il resimti, rezolvarea nu o constituie cumpararea fara sens a diferitelor obiecte care, cu siguranta, nu iti vor aduce linistea de care ai atata nevoie.
Astfel, atunci cand vei mai simti nevoia sa cumperi, gandeste-te mai intai, draga mea, la ce anume te supara. Afla care este lucrul pe care iti doresti sa il rezolvi. Stai si scrie ce simti. Plimba-te si elibereaza-ti mintea pentru a ajunge in interior. Nu face ce e cel mai usor de facut pentru ca nu vei gasi o solutie buna, ci numai una de moment. ‘Solutie’ care oricum se va termina cand iti vei da seama ca esti nemultumita de ce ai cumparat.
Sfatul meu este ca, atunci cand ai pofta de a cumpara ceva, fa o baie fierbinte, cu multa spuma, si ia-ti cu tine o foaie si un pix. Scrie ce iti vine in minte, cuvinte, fraze, injuraturi, onomatopee, orice, numai scrie. Dupa ce termini baia, linisteste-te si ia foaia pe care ti-ai intocmit lista de ganduri care iti trec prin minte.
Analizeaza cum poti sa economisesti banii tai!
Analizeaza fiecare detaliu si vezi de unde vine, ce anume il face sa apara, in ce fel anume te deranjeaza, care ar fi rezolvarea. Facem pariu ca dupa ce rezolvi lista nu te vei mai duce asa des la shopping?
Urmatorul sfat este ca, atunci cand iti iei salariul, sa iti faci un plan in care sa scrii tot ce ai nevoie sa cumperi. Care sunt cheltuielile? Cat iti pui deoparte pentru ‘pusculita’? La ce evenimente trebuie sa participi si cat trebuie sa cheltui? Cati prieteni ai care isi vor sarbatori ziua in perioada urmatoare si cat anume ar costa cadourile? Iar lista continua.
Poate ca iti va fi un pic mai greu la inceput, dar crede-ma ca, odata rezolvata aceasta problema cu interiorul tau, nu numai ca economiile tale vor creste simtitor, dar vei fi cu adevarat multumita de ce anume iti cumperi, constienta fiind si de munca pe care ai depus-o.